Antrenament ocular pentru deficiențe de vedere

Problematica tiflopsihopedagogiei Definiţie: Tiflopsihologia este o ramură a psihopedagogiei speciale sau a defectologiei, având ca obiect de studiu legile specifice şi fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri ale personalităţii deficienţilor vizuali nevăzători şi ambliopia instruirii şi educării acestora, cu scopul fundamentării ştiinţifice a măsurilor şi metodelor menite să contribuie la recuperarea şi integrarea socială a diferitelor categorii de deficienţi.

Deficiențe de vedere exerciții de miopie pentru ochi

Iniţial, deficienţa de vedere poate produce un dezechilibru la nivel comportamental, influenţând, negativ, relaţiile subiectului cu mediul înconjurător. La deficienţii de vedere din naştere, deşi apar dificultăţi de relaţionare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de deficienţa de vedere survenită accidente, antrenament ocular pentru deficiențe de vedere unde dezechilibrele sunt foarte puternice, iar frustrările îl marchează pe individ toată viaţa.

Este de menţionat faptul că în problematica tiflopsihologiei intră nu doar cazurile de cecitate totală, dar şi categoriile de deficienţi care prezintă diferite grade de diminuare a vederii, de la ambliopia uşoară până la ambliopia gravă şi cecitatea practică orbii cu vedere reziduală.

Seziel Video de gimnastică pentru ochi stinger Deficiențe de vedere exerciții de miopie pentru ochi Astăzi extraordinar de dezvoltare a medicinei permite rapid să recunoască defecte de vedere și de implementare a unui tratament adecvat. O combinație de cunoștințe medicale, cu dezvoltarea de noi tehnologii creează pentru mulți oameni o sansa de la luarea eficientă de a lupta cu deficiențe de vedere. Motivul pentru un astfel de defect poate fi marul mărit, când retina este situată în spatele planului focal.

Tiflologia, cu subramurile ei, tiflopsihologia şi tiflopedagogia, marchează şi ea caracterul de disciplină de graniţă din cadrul psihopedagogiei speciale defectologiei şi este centrată pe studiul particularităţilor psihice ale deficienţei de vedere, antrenament ocular pentru deficiențe de vedere activităţii psihice şi dezvoltarea operaţiilor instrumentale, constituirea structurilor de personalitate şi organizarea activităţii instructiv—educative, a celor educaţional—recuperative în vederea pregătirii subiectului pentru viaţă.

În acest scop, din tiflopsihologie s-a diferenţiat o parte specială, denumită tiflometodică, axată pe metodologia predării disciplinelor de studiu cuprinse în programa şcolarăiar din tiflopsihopedagogie s-a constituit tiflotehnica, ca parte teoretico-practică a construirii şi folosirii materialului didactic şi a aparaturii de utilizare în activităţile scolare.

Deficienţa vizuală poate fi parţială, cand diminuarea acuităţii vizuale centrale este cuprinsă între 0,05 — 0,2 ambliopia sau totală cecitatea.

Unele societăţi din antichitate, cât şi de mai târziu, valorizau pe unii nevăzători pentru înţelepciunea de care dădeau dovadă, şi din rândul lor se constituia sfatul comunităţii sfetnicii. Despre Homer, autor al Iliadei şi Odiseei, se spune că era nevăzător, iar justiţia era înfăţişată prin chipul zeiţei Atena, legată la ochi.

educaţie perceptiv – vizuală, orientare, mobilitate, tehnici alternative ...

Aceiaşi apreciere deosebită pentru competenţa nevăzătorilor l-ar fi determinat pe cunoscutul filosof Democrit î. Mai târziu, Aristotel, preocupat de această deficienţă, a încercat să explice orbirea din perspectivă filosofică şi a subliniat implicaţiile acesteia în dezvoltarea fiinţei umane. Etiologie şi clasificare în deficienţa de vedere Nu există factori deosebiţi care să determine pierderea totală sau numai parţială a vederii, şi de aceea cauzele cecităţii şi ambliopiei nu pot fi studiate separat.

Astfel, gravitatea deficienţei este dependentă şi de modul cum sunt receptaţi de organism factorii respectivi, vârsta la care se produce deficienţa, rezistenţa organismului sau fragilitatea acestuia, capacitatea individului de a depăşi momentele grele, etc. Ca atare, dintre cele mai cunoscute şi frecvente cauze şi forme ale deficienţei de vedere le menţionăm pe următoarele: 2. Tulburările refracţiei oculare ametropiile Formarea imaginii retiniene normale depinde de două elemente principale: - în primul rând, de starea de refracţie a ochiului ; - în al doilea rând, de transparenţa perfectă a mediilor refrigerente.

Deficienta de Vedere - Curs

Rezultă că principala condiţie pentru formare corectă şi adecvată a imaginilor pe retină constă în structura normală a globului ocular fig. Ochiul care prezintă o refracţie normală se numeşte emetrop, iar tulburările de refracţie se numesc ametropii, iar funcţionalitatea normală depinde de integritatea tuturor elementelor externe şi interne. Ochiul miop prezintă anomalii morfofuncţionale, din care rezultă formarea focarului razelor de lumină în faţa retinei, astfel încât imaginea retiniană devine neclară fig.

Miopul percepe clar obiectele aflate în apropiere, acestea fiind exact reproduse pe retină, spre deosebire de obiectele aflate la distanţe mai mari, care sunt văzute difuz.

Corectarea optică a miopiei se realizează videoclip despre deficiențe de vedere lentile divergente, Obiectul concave notate cu minus.

Imaginea Fig 2. Creşterea miopiei benigne continuă, de obicei, numai până la vârsta de ani atât cât există tendinţa de creştere a întregului organism.

În general, miopia benignă nu depăşeşte 6 până la 10 dioptrii. Aceasta trebuie privită ca o afecţiune oculară gravă, prezentând o tendinţă progresivă, ceea ce face să se ajungă uneori la dioptrii.

În cazul miopiei ce prezintă multe dioptrii, corectarea nu se poate realiza decât partial.

Hipermetropia Constă într-o refracţie diminuată sau într-o micşorare a diametrului antero- posterior al ochiului, astfel încât focarul principal al razelor de lumină se formează în spatele retinei, imaginea retinei fiind, de asemenea neclară.

Obiectele sunt percepute mai clar la distanţă şi mai difuz în apropiere.

Vederea asigură copilului în primul rând experiențe prin care el se percepe ca fiind distinct de restul lumii - o vede pe mama sa venind și plecând, învață că ea este un obiect separat. Pornind de la rolul mare pe care îl joacă vederea în procesul de formare al conceptului de sine: Deficientul vizual explorează lumea obiectelor numai prin tact - îi ia mai mult timp să-și descopere părțile corpului, de obicei face această descoperire atunci când reușește să le exploreze cu gura; Prezența mamei este cunoscută la început numai prin tact, iar ulterior prin asocierea prezenței ei cu sunetele pe care ea le produce - această asociere apare mai târziu, ca cea vizuală a copilului normal; Imaginea corporală se formează prin explorare tactilă și mai târziu prin intermediul comunicării și feedback-ului verbal; Numărul de relații sociale limitate se datorează și supraprotecției părinților care încearcă să-l țină la distanță de eventualele feedback-uri negative și datorită experiențelor școlare când educatorii fac concesii speciale sau nu sunt realiști în formularea așteptărilor lor. Toate acestea pot constitui piedici în construirea unui concept de sine realist.

Copii şi tinerii compensează relativ uşor hipermetropia mică şi medie prin procesul acomodării, fiind vorba, în acest caz, de hipermetropie latentă nu sunt necesare mijloace optice — lentile. Hipermetropia nu trebuie confundată cu presbiopia presbiţiacare nu este un viciu de refracţie, ci o manifestare fiziologică pentru vârstele de peste ani, datorându-se pierderii elasticităţii cristalinului, deci a acomodării.

Astigmatismul Datorat unei structuri deficitare a corneei care prezintă în fiecare meridian o altă putere de refracţie, rezultă imagini retiniene deformate punctul poate fi văzut ca virgulă, cercul ca un elipsoid. Si astigmatismul poate cuprinde forme particulare de tipul miopic, hipermetropic şi foarte rar astigmatism pur.

Corijarea optică se obţine cu ajutorul lentilelor cilindrice. Astigmatismul mare şi congenital se asociază, frecvent, cu o ambliopie înnăscută.

Anizometropia Este determinată de existenţa unei diferenţe de refracţie intre cei doi ochi din care unul este emetrop iar celălalt cu tulburări de refracţie ametrop. Există şi posibilitatea ca ambii ochi să fie ametropi, dar cu puteri de refracţie diferite. Afecţiunile corneei pot fi congenitale sau dobândite. Cele congenitale cum sunt alterările de transparenţă şi sclerocorneea duc în final la opacifierea corneei.

Cele dobândite constau în scăderi de giferite grade ale acuităţii vizuale produse prin leziuni inflamatorii ale corneei. Keratita Se manifestă in a doua decadă de vârstă prin creşterea distorsiunii câmpului vizual şi a vederii la distanţă. Este recomandat transplantul de cornee keratoplastie şi lentile de contact rigide.

Mult mai mult decât documente.

Leucomul Sau opacifierea corneană cicatriceală — apariţia unei cicatrici groase, albe, care suprimă parţial sau total transparenţa corneei prin blocarea circulaţiei umorii apoase rezultând scăderea sensibilităţii de contrast, a acuităţii vizuale şi apariţia scotoamelor. Keratomalcia Dintre procesele distrofice grave şi ireversibile ale corneei trebuie amintită keratomalcia carenţa vitaminei Antrenament ocular pentru deficiențe de vederecare se manifestă la sugarul cu distrofie generală.

Necroza Uscarea corneei sau necroza constituie un fenomen secundar ce se poate manifesta după unele afecţiuni conjunctivale grave trahom. Oprirea secreţiei lacrimale şi lipsa umectării ochiului cu lichidul lacrimal cauzează opacifierea corneei şi instalarea unui defect vizual ireversibil.

Afecţiunile irisului a. Necesită corijare cu lentile obscure, iluminat slab, protejare de soare. Atrofia irisului şi tulburările de dinamică pupilară Acestea conduc la ambliopie de deferite grade fiind necesară protejarea de soare, lentile obscure şi iluminat slab. Afecţiunile cristalinului a.

Cataracta Congenitală sau dobândită, constă în opacifierea totală sau parţială a cristalinului şi are la bază cauze de genul intoxicaţiilor medicamentoase, agenţilor fizici, rubeolei, etc. Se manifestă prin diminuareaacuităţii vizuale, fotofobie, nistagmus, îngustare a câmpului vizual periferic ş.

Afakiile Constau într-o lipsă a cristalinului fie congenitală, fie postoperatorie şi se corectează cu lentile sferice, cilindrice, lentile corneene, lentile de contact sau prin cristalin artificial c.

Luxaţiile de cristalin Sunt deplasări de cristalin ce apar în urma unor traumatisme şi pot duce la glaucom d. Sindromul Marfan Este o afecţiune ereditară ce constă în deplasarea cristalinului şi se manifestă prin diminuarea acuităţii vizuale, miopie, dislocarea pupilei, deslipire de retină, disocierea cristalinului, strabism, nistagmus şi ochi de culori diferite 2.

Afecţiunile retinei retinopatiile ce pot fi congenitale sau dobândite. Retinopatiile privesc organul propriu-zis de recepţie a imaginii vizuale, fiind periculoase pentru funcţia vizuală.