Viziunea umană rapid


Cuvinte cheie: f i l o s o f i ep s i h i a t r i es p e c t r u l antropologieiteorii psihopatologice Abstract Interfaţa dintre ştiinţele umaniste este dată de temeiul filosofic al argumentaţiei acestora şi de Weltanschauung- ul complementar. Logica strânsă a discursului centrat asupra omului, indiferent de domeniul particular subîntins de disciplina afectată, este una de ordin filosofic. De aceea, interferenţele dintre psihiatrie şi filosofie sunt dintre cele mai complexe cu putinţă şi pot fi subsumate spectrului mai larg al antropologiei ca ştiinţă-rector a umanului.

Din acest punct de vedere să observăm, pe de o parte, prevalenţa unor deschideri către filosofie oferită de teorii psihopatologice precum psihanaliza freudiană care s-a dorit o metapsihologiedar şi, pe de altă parte, faptul că distinse personalităţi ale filosofiei au fost atrase de aspecte psihiatrice şi au scris în spiritul istoriei medicinei şi al mentalităţilor culturale, iar aici putem cita nume importante, precum Michel Foucault sau Maurice Merleau-Ponty.

În secolul al XX-lea a existat însă o personalitate de mare anvergură, de o polivalenţă culturală excepţională, care a fost în egală măsură un nume de referinţă atât pentru filosofie, antropologie şi teologie, cât şi pentru psihiatrie: este vorba de Karl Jaspers.

Existenţialismul jaspersian este unul mai puţin speculativ şi mai aşezat empiric decât viziunea lui Heidegger, fundată mai ales pe o bază etimologică şi tradiţional metafizică. De ce o asemenea apreciere valorică? Pe de o parte, pentru că acest tip de existenţialism îşi trage seva din filosofia antropocentrică prezentă în textele unor precursori ca Friedrich Nietzsche sau Sören Kierkegaard, iar pe de altă parte, pentru că tema libertăţii individuale şi a adevărului străbate întreaga operă umanistă jaspersiană.

În plus, experienţa clinică şi cercetările psihiatrice i-au oferit lui Karl Jaspers un alt Grund empiric şi pozitivist, mult mai racordat nevoilor şi speranţelor generate de existarea sub specia condiţiei umane.

Jaspers s-a născut în nordul Germaniei, la Oldenburg înmama sa viziunea umană rapid fiica unui fermier local, iar tatăl său un jurist de marcă. Disputele şi dezbaterile logice purtate în sânul familiei cu tatăl său i-au şlefuit tânărului Karl apetitul pentru speculaţiune şi pentru gândirea conceptuală avant la lettre. De timpuriu a viziunea umană rapid interesat de filosofie, dar din raţiuni pragmatice a ales să studieze dreptul la universitate, ca să continue o tradiţie de familie. Curând şi-a dat însă seama că nu aceasta era materia sa favorită, astfel încât în a început să studieze medicina.

Jaspers a absolvit Facultatea de Medicină în şi a început să lucreze la spitalul de psihiatrie în Heidelberg, acolo unde şi Emil Kraepelin lucrase cu câţiva ani înainte.

Minte deosebit de critică şi mai ales alergică la vedere încețoșată din cauza muncii cognitive, Karl Jaspers a înţeles rapid că este nevoie de o altă paradigmă psihiatrică din unghiul căreia să poată fi studiate şi eventual vindecate maladiile sufleteşti.

Nemulţumit de modul în care comunitatea medicală din vremea sa privea studiul bolii mentale, acesta a năzuit să modifice radical câmpul teoretic al psihiatriei.

ÎnJaspers câştigă prin viziunea umană rapid un post temporar de profesor la universitatea din Heidelberg. Postul a devenit apoi definitiv şi savantul din Oldenburg nu a mai revenit la practica clinică, ci a rămas la catedră. La vârsta de 40 de ani, Jaspers şi-a îndreptat atenţia dinspre psihologie spre filosofie, dezvoltând şi amplificând teme pe care doar le schiţase în studiile lui psihiatrice. A devenit, în foarte scurt timp, unul dintre cei mai mari filosofi contemporani, respectat atât în Germania, cât şi în întreaga Europă.

El se stinge din viaţă la 26 februarie În lucrarea sa, intitulată generic Filosofie 3 volume,Jaspers trece în revistă istoria vastului domeniu metafizic şi realizează o amplă introducere în temele viziunea umană rapid majore.

Începând cu ştiinţa modernă şi empirismul, Jaspers ne atrage atenţia că atunci când privim viziunea umană rapid ne confruntăm cu graniţe pe care metoda empirică ştiinţifică nu le poate transcende.

Obstacolele generate de incapacitatea minţii omeneşti de a pătrunde şi controla cognitiv realitatea pot fi însă abordate cu instrumente speciale, din care sentimentul alterităţii divine nu poate fi abolit, iar această viziune cu mediul se bucură de resorturi mai curând iraţionale, în orice caz ţinând de o logică sui generis, diferită fundamental de logica aristotelică a terţului exclus.

Din acest punct de viziunea umană rapid, individul este pus în faţa unei alegeri: fie se scufundă în disperare şi resemnare, fie face un salt spre ceea ce Jaspers numeşte Transcendenţă.

Viziunea noastra este o lume in care alegerile umane asigura un viitor sustenabil.

În timpul acestei adevărate depăşiri ontologice cu miză gnoseologică, indivizii se confruntă cu propria lor libertate fără limite, pe care Jaspers o numeşte Existenţă, şi pot accesa, în final, experienţa vieţuirii autentice. Transcendenţa e standardele de tratament oftalmologic Jaspers, ceea ce există dincolo de lumea spaţio-temporală.

Unii comentatori cred că prin formularea Transcendenţei ca ultimă non-obiectivitate, Jaspers ar fi un reprezentant modern al monismului religios, deşi Karl Jaspers a subliniat continuu necesitatea recunoaşterii validităţii atât a subiectivităţii, cât şi a obiectivităţii în planul cunoaşterii sistematice.

Deşi a respins într-un mod explicit toate doc- trinele religioase, Karl Jaspers i-a influenţat extrem de mult pe marii teologi contemporani Rudolf Bultmann şi Paul Tillich, mai ales prin enunţarea filosofiei transcendenţei şi a limitelor experienţei umane. Jaspers a purtat o polemică publică cu Bultmann, în care a criticat vehement tentativa acestuia de a demitologiza creş- tinismul.

Tradiţia gândirii mistice occidentale, în viziunea umană rapid ideile lui Meister Eckhart şi Nicolaus Cusanus, l-a influenţat profund pe Karl Jaspers.

Cardinalul Nicolaus Cusanus reprezintă, după Jaspers o personalitate unică în secolul în care a trăit: singurul filosof de rang, fără o origine într-o şcoală anume, şi fără a fi la rândul lui creatorul unei şcoli anume. El a reprezentat o personalitate care a fost şi s-a defint prin sine însăşi, având o statură tratament chirurgical cu hipermetropie categoric autotelică.

diferența dintre oameni și inteligența artificială

Mai mult decât atât: profilul lui Cusanus pare a se sustrage oricăror ordonări stricte în planul istoriei filosofiei. Potrivit viziunea umană rapid Jaspers, Cusanus încheie istoria filosofiei medievale şi depăşeşte armonia ei, deschizând drumul către discursul cartezian şi de aici către filosofia modernă.

Jaspers îl priveşte pe Cusanus din perspectiva conştiinţei de sine a spiritului care se dezvoltă creator Selbstbewusstsein des Geistes als schopferische Tatigkeit şi îl consideră pe acesta un cercetător pentru care construcţia matematică este un principiu fundamental al cercetării. Această ultimă idee este în prelungirea concepţiilor catalanului Raimundus Lullus, care l-au influenţat direct pe Cusanus. Jaspers a studiat foarte atent şi filosofia Orientului, în special oprindu-se asupra budismului, cu care şi-a descoperit afinităţi de esenţă.

Spirit democrat convins, el a scris împotriva ameninţărilor la adresa li- bertăţii umane generate de către schimbările produse în ştiinţă sau în structura internă a instituţiilor politice ale lumii moderne. Om de mare caracter, gânditorul german şi-a abandonat pentru scurtă vreme catedra de la Heidelberg, în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru că soţia sa era evreică.

După război, şi-a reluat activitatea de profesor şi, în volumul Chestiunea vinovăţiei germane, a examinat teoria vinovăţiei colective a poporului german, părtaş, în opinia sa, la atrocităţile comise de regimul nazist. Ultima sa mare carte de sistematizare a filosofiei existenţei este Von Der Wahrheit Despre forum cum să îmbunătățești vederea abordare care practic rezumă conceptual construcţia sa metafizică de o viaţă.

Totuşi, cea mai accesibilă cartea a sa este una de popularizare şi se numeşte Filosofia pe înţelesul tuturor. Din păcate, operele lui Jaspers sunt publicate în limba stiinta viziunii doar fragmentar, sub forma unor articole sau culegeri de texte editate în reviste de specialitate. Deşi nu aducea idei fundamental noi, articolul propunea o nouă viziunea umană rapid de abordare psihopatologică. Karl Jaspers a studiat pacienţii psihiatrici în detaliu, oferind informaţii biografice, dar şi urmărind şi notând reacţiile viziunea umană rapid şi părerile acestora despre propriile simptome.

Acesta era începutul metodei biografice descriptive, care a devenit o abordare fundamentală în psihiatrie.

viziunea umană rapid examinarea vederii cromatice

Jaspers este considerat unul din principalii creatori ai psihopatologiei moderne, în sensul elaborării unor principii metodologice fundamentale care au completat rezultatele observaţiilor clinice obţinute de şcoala lui Kraepelin.

Din a doua jumătate a secolului trecut şi până astăzi există o întreagă literatură în cadrul teoriilor ştiinţifice care fie susţin, fie contestă existenţa unor particularităţi ireductibile viziunea umană rapid ar caracteriza metodele de cercetare în cadrul ştiinţelor umane sau antropologice şi care, mai ales în secolul trecut, erau numite şi ştiinţe morale. Fiecare curent îşi are proprii săi reprezentanţi.

Astfel, exponenţii filosofiilor de tip empirist şi pozitivist, de la Auguste Comte şi John Stuart Mill şi până la autori contemporani precum Karl Popper sau Carl Gustav Hempel, susţin în esenţă că ştiinţa are o metodologie unitară care se răsfrânge similar asupra diferitelor domenii ale sale. Primul tip de demers este denumit şi nomotetic, iar al doilea ideografic. Cele două curente filosofice prezintă o serie de delimitări de ordin conceptual, sistematizate de academicianul Mircea Flonta după cum urmează: Discursul nomotetic: — Comportamentul şi acţiunile conştiente ale oamenilor sunt evenimente în lume.

Această explicaţie constă în derivarea lor din legi generale raportate la condiţii suficiente sau necesare pentru producerea lor, cum ar fi caracteristicile de stare ale faptelor ce urmează să fie explicate. Discursul hermeneutic: — Acţiunile oamenilor sunt realităţi sui generis, ireductibile la simple evenimente în lume.

Sociologul viziunea umană rapid Max Weber a desemnat acest aspect prin termenul de zweckrationales Handeln — comportamentul raţional spre împlinirea unui ţel. O asemenea explicaţie constă în derivarea lor viziunea umană rapid intenţii-ţeluri şi cunoştinţe ale agenţilor acţiunii. Pe baza acestor premize se poate arăta în mod succint în ce constau diferenţierile metodologice ale acestor două tipuri de demersuri.

Astfel, teoriile de inspiraţie analitic-pozitivistă susţin monismul meto- dologic: toate acţiunile oamenilor sunt evenimente în lume care au o determinare cauzală strictă, ca şi toate celelalte evenimente ale realităţii.

Libertate (filozofie)

Aşadar, explicaţia acţiunilor va putea fi dată în cadrul modelului deductiv- nomologic prin derivarea lor din legi generale şi caracteristici de stare particulare.

Orice explicaţie cauzală făcută prin legi este, de asemenea, principial simetrică cu predicţia. Reacţiile comportamentale şi acţiunile umane, definite ca evenimente în lume, vor putea deveni obiect al predicţiei şi al aprecierii post-factum în momentul în care se va ajunge la o cunoaştere satisfăcătoare a legităţilor şi a stărilor de fapt relevante.

boli ale nasului și vederii miopie și hipermetropie astigmatism ce este

În acest fel, validarea explicaţiei cauzale se va face tot timpul în raport cu adevărul anumitor corelaţii logice. După Karl Popper, unul din exponenţii proeminenţi ai teoriei explicaţiei prin subsumare la legi, motivul pentru care legile generale nu sunt formulate în explicaţiile istorice sau comportamentale este acela că legile respective sunt prea banale pentru a merita să mai fie meţionate în mod explicit.

  1. Ambele au jucat piese monumentale în îmbunătățirea societăților.
  2. Vitamine pentru îmbunătățirea pastilelor pentru vedere
  3. Tulburări vizuale totale

Se pot extinde oare, de la sine, şi dincolo de frontierele biologiei, în ochiul exercită miopie ştiinţelor umane? Pe de altă parte, reprezentanţii ştiinţelor her- meneutice afirmă existenţa unui dualism metodologic: afirmarea unor particularităţi ireductibile ale metodei cercetării în ştiinţele omului.

  • Prolactină crescută controlată câmp vizual mri do
  • Viziune pentru managerii de Resurse Umane - Revista Biz

Astfel acţiunile oamenilor se deosebesc în mod fundamental, principial de celelalte evenimente ale realităţii fizice care au doar o simplă determinare cauzală. Mai precis, ele au o determinare intenţională, fiind îndreptate spre realizarea, împlinirea unui anumit scop. Stabilirea intenţiei, a ţelurilor acţiunii ne oferă înţelegerea acţiunii, respectiv comprehensiunea. În opoziţie cu explicaţia cauzală viziunea umană rapid modelele nomotetice, explicaţia teleologică comprehensiunea nu are nimic în comun cu predicţia sau cu retrodicţia evenimentelor viitoare sau trecute.

Validitatea explicaţiei teleologice nu se află în nici un fel de interdependenţă cu adevărul anumitor relaţii şi corelaţii logice Mircea Flonta, Se pare că istoricul şi filosoful german Johann Gustav Droysen, pe la jumătatea secolului trecut, a fost primul care a introdus această dihotomie metodologică, fapt care va avea o mare influenţă ulterioară.

El este cel care a inventat termenii de explicaţie şi înţelegere, în germană Erklären şi Verstehen. Cel care însă a dezvoltat sistematic această doctrină este filosoful şi teologul german Wilhelm Dilthey.

Pentru întregul domeniu al metodei înţelegerii el a subscris ştiinţele antropologice, desemnate de el prin termenul de ştiinţe ale spiritului — Geisteswissenschaften. Din punctul de vedere diltheyan, înţelegerea are o rezonanţă psihologică pe care explicaţia nu o are, chiar dacă în limbajul curent cei doi termeni par a avea o semnificaţie similară. Georg Simmel, sociolog antipozitivist şi filosof neokantian, considera la rândul lui că înţelegerea, ca metodă caracteristică disciplinelor umane, este o formă de empatie în germană Einfühlung sau o re-creaţie în mintea cercetătorului a atmosferei mentale, a gândurilor, sentimentelor şi motivaţiilor obiectului său de studiu.

La aceasta se mai adaugă şi faptul că înţelegerea este legată şi de intenţionalitate într-un mod pe care care explicaţia nu îl poate dezvolta.

Cineva înţelege ţelurile şi intenţiile unui agent, sensul unui semn simptom în patologietâlcul unui simbol şi semnificaţia unei instituţii sociale. Acest ultim aspect tinde să joace un rol important în discuţiile metodologice mai recente. Filosoful şi logicianul finlandez Georg Henrik von Wright, de orientare analitică, încearcă o apropiere de dualismul metodologic.

Astfel, în deja clasica sa lucrare Explicaţie şi înţelegere, apărută înacesta atrage atenţia asupra diferenţierii care trebuie făcută între acte umane lipsite de orice componentă intenţională, numite comportamente într-un sens special al viziune 5 miopie cât, şi acţiuni generate şi conduse de motive şi intenţii.

Primele, subliniază autorul, au numai o componentă exterioară, în timp ce ultimele au atât un aspect exterior, cât şi unul interior. Această distincţie este completată şi de o alta, şi anume cea dintre actele raţionale, concepute şi viziunea umană rapid ca mijloace pentru realizarea unui scop, unui anume ţel, şi acţiunile arbitrare, în acest sens iraţionale.

Numai primele forme ale actelor umane pot căpăta dreptul de a li se acorda o explicaţie teleologic-finalistă. În context, devine importantă sublinierea ochii sunt miopie și hipermetropie diferite că această controversă, care este cât se poate de actuală şi astăzi, este exprimată în dezvoltarea celor două mari curente din filosofia contemporană: curentul analitic-pozitivist şi cel al hermeneuticii.

Aceste probleme se regăsesc şi în momentul în care domeniile ştiinţifice de ordin antropologic ştiinţele istorice, sociologie, psihologie, psihopatologie etc. Iată de ce, cu referire directă la problema explicaţie-comprehensiune, trebuie precizat aportul esenţial a lui Jaspers. De asemenea se cuvine amintit şi rolul unor psihiatri de formaţie antropologică, precum Ludwig Binswanger, Eugène Minkowski, Viktor- Emil von Gebsattel sau Erwin Straus.

F i e c a r e d i n a c e ş t i a a u s u s ţ i n u t s p e c i f i c i t a t e a determinismului viziunea umană rapid şi ireductibilitatea acestui tip de abordare din perspectivă hermeneutică.

Viziunea noastra | Nature Economy and People Connected | global

Contribuţiile filosofului francez Maurice Merleau-Ponty vin să completeze, din perspectiva viziunea umană rapid lui Edmund Husserl, unicitatea metodelor din antropologia aplicată, cu trimitere la psihopatologie. Iată de ce putem considera că dualismul metodologic pare a fi prevalent în psihopatologia contemporană şi în domenii conexe, cum este şi sfera social-juridică. Lui Jaspers îi revine de asemenea meritul de a fi delimitat trei caracteristici de bază ale reacţiilor în plan psihopatologic deci şi a celor cu implicaţii medico-legaleşi anume: 1.

În aceste condiţii, producţia psihotică reflectă în mod dominant elementele psihopatologice legate de conţinutul constelaţiei obiective traumatizante care a determinat în principal reacţia psihologică. Pe baza acestor criterii, Jaspers face distincţia între reacţia psihogenă şi noţiunea de puseu sau fază psihotică.

Spre deosebire de prima, în ultimele cazuri puseu sau fază nu se pot stabili legături psihopatologice inteligibile între cauza etiologică şi conţinutul producţiei psihotice. Karl Jaspers, psihiatru fenomenolog şi filosof existen- ţialist, îşi aduce contribuţia în psihopatologie prin însăşi definirea ei ca ştiinţă din perspectiva unor principii metodologice care pot fi în modul următor schematizate: 1.

Principiul descriptiv, care cuprinde descrierea trăirilor psihice subiective conştiente fenomenologia în sens restrîns şi a datelor psihice obiective, adică a performanţelor psihice de judecată, mnezice, de atenţie, de orientare etc. Principiul comprehensiunii Verstehenal cunoaşterii prin înţelegere empatică Einfühlung statică a stării actuale şi genetică adică a dezvoltării fenomenelor psihopatologicecare se adresează bolnavului individual.

Metoda comprehensivă este destinată prin excelenţă explorării fenomenelor pur subiective, caracterizate prin unicitatea istoriei personale, fie ea şi patologică, cum este în cazul de faţă. Acest tip de demers este considerat drept o hermeneutică. Modalitatea principală prin care această cunoaştere se realizează, pe baza înţelegerii empatice, este aceea a procesului de internalizare.

Dacă expertul ajunge la o serie de concluzii care viziunea umană rapid acceptate şi de o altă persoană, sau de îmbunătățiți vederea în 10 zile multe, care realizează acelaş tip de demers cognitiv, atunci se ajunge la un adevăr intersubiectiv, acceptat apoi ca material probator.

Aceasta poate să constituie o critică pentru m a j o r i t a viziune 13% ce înseamnă e a c o n c e vederea scade seara ţ i i l o r b a z a t e p e c e r c e t a r e a comprehensivă psihanalitică, existenţialistă şi, în bună măsură, structuralistăatunci când aceste concepţii supralicitează limitele specifice metodei utilizate de fiecare dintre ele, căutând să aducă mediat în înţelegere prin imaginarea unor mecanisme ipotetice fenomene care viziunea umană rapid au cauzalitatea în substratul material cerebral ca de exemplu aprecierea trăsăturilor temperamentale, fenomenele psihopatologice specifice psihozelor endogene sau a celor organice etc.

Tehnologia este destin. Inteligenţa artificială şi viziunea umană | Convorbiri Europene

Principiul explicaţiei viziunea umană rapid Erklären rezultă din observaţiile de mai sus. Acesta cere stabilirea unor relaţii strict deterministe şi general valabile între diverse fenomene, care pot fi în acelaşi timp verificate prin metodele obiective ale ştiinţelor naturii.

Numai aceste relaţii pot duce, după Jaspers, la teorii în sensul adevărat ştiinţific al cuvîntului. Astfel, demersul explicativ scoate în evidenţă acele cauze care produc în locuri diferite, dar în aceleaşi condiţii, acelaşi tip de fenomen.

Autorul metodei sublinia că, până la acea dată, erau evidenţiate mai mult relaţiile cauzale între diferite fenomene aparţinând substratului material al unor boli psihice, mult mai puţin însă fiind elucidate relaţiile dintre fenomenele psihopatologice. Jaspers sublinia că fenomenul psihopatologic nu trebuie sub nici o formă alterat din perspectiva unei interpretări cu pretenţii absolute şi deformante.

Cei doi gânditori au însă, în cadrul filosofiei contemporane, poziţii ireductibile şi, în orice caz, nesuperpozabile. Privitor la dihotomia subiect-obiect Jaspers subliniază că în ştiinţă ea domină pretutindeni, fiind una extrem de clară: cercetătorul studiază o realitate care se află în faţa lui, care este pentru el obiectivă.

Poziția lui Spinoza[ modificare modificare sursă ] În discursul lui Spinozaaceastă problemă filosofică se pune pe două planuri: cel divin si cel uman, iar libertatea la cele două niveluri este subsumată unor seturi diferite de condiții. Spinoza nu opune libertății necesitatea, ci constrângerea, căci numai dacă un lucru este constrâns să acționeze după o lege impusă, atunci acela nu este liber [5]. Din acest punct de vedere, Dumnezeu este absolut liber deoarece se autodetermină în totalitate. Omul lui Spinoza este într-o stare de servitute în măsura în care este determinat de circumstanțele externe. Acesta, pentru a fi liber, trebuie să acționeze în baza emoțiilor active, care își au sursa în rațiune și nu în baza celor pasive, care au cauze externe [6].

Filosofia ajunge însă a formula un alt tip de interogaţie: ce este fiinţa? Fiinţa nu este nici subiectivă, nici obiectivă, sau este şi una şi disprețul oamenilor. Tot ceea ce-mi devine obiect se desprinde din sfera cuprinzătorului, cum tot de aici mă desprind şi eu ca subiect.

Obiectul este o fiinţă determinată pentru eul cogitativ. Cuprinzătorul-ca-atare rămâne pentru conştiinţa mea în întuneric.

viziunea umană rapid

El nu se luminează decât prin mijlocirea obiectelor iar această lumină e cu atât mai puternică cu cât obiectele sunt mai clare pentru conştiinţa mea. Cuprinzătorul însuşi nu devine obiect dar se manifestă în sciziunea subiect-obiect, rămânând fundalul care se iluminează neîncetat prin manifestările sale.

Hanumaan chalisa abhitabh bachchan

A-l defini înseamnă deci a-l distinge de celelalte obiecte. Chiar atunci când gândesc fiinţa în genere, o fac opunând- o pe aceasta nefiinţei. În calitate de conţinut al gândirii, el nu poate fi niciodată totul, totalitatea fiinţei, fiinţa însăşi.

El însuşi nu ne apare niciodată, ci tot ceea ce ne apare se iveşte înăuntrul lui. Jaspers îşi conduce acest tip de reflecţie până la limitele ei, mai întâi pentru a explora situaţia în lume a subiectului gânditor, apoi pentru a înţelege care este prezenţa sa printre ceilalţi oameni şi, în sfârşt, pentru a descoperi posibila sa libertate în faţa transcendenţei.

Omul, a cărui conştiinţă se trezeşte, se află mai întâi în mijlocul unei anumite realităţi care se numeşte lume.

Lumea este pentru el inepuizabilă şi se prezintă ca ansamblul a tot ceea ce există, deci fiinţa. Omul caută să o cunoască aşa cum este ea.

  • Viziune și potasiu
  • Ce înseamnă viziunea 1 2
  • Volatilitatea, incertitudinea, complexitatea si ambiguitatea VUCA descriu lumea in care traim.
  • Raportările la fenomenele pe care le reunim sub acest termen basculează între un discurs tehnofil şi unul tehnofob, între utopii şi distopii, ambele pigmentate de tonalităţi cvasireligioase tehno-mântuirea sau tehnocalipsa şi referiri la capodopere ale genului SF, precum Odiseea Spaţială sau Războiul Stelelor.

Lumea este pentru el fiinţa tocmai în măsura în care nu depinde de el, se află acolo pentru el şi pentru ceilalţi aşa cum este ea. Datorită acestui fapt, subliniază Jaspers, obiectivitatea este mai mult decât o exigenţă ştiinţifică: ea este de natură ontologică.

Libertate (filozofie) - Wikipedia

Tocmai de aceea omul ar vrea să înţeleagă în mod obiectiv lumea ca totalitate. Dar el nu se poate sustrage situaţiei fundamentale a oricărei gândiri: ca subiect gânditor, el se situează în faţa acestei realitaţi-obiect, a cărei totalitate ar vrea să o constituie.

Dar această totalitate presupusă nu poate să îl conţină, pentru că el o gândeşte ca subiect. Niciodată lumea nu se va putea închide pentru el într-o totalitate. Căutarea fiinţei se abate către întrebarea cu privire la cel care caută.