Viziune în viața de student. Viața de student – satisfacții sau mâhniri?

Încă din anul 1 s-a dezvoltat o tendinţă în rândul colegilor mei de a se angaja sau de a intenţiona măcar să caute activ un loc de muncă şi nu înţelegeam de ce această grabă.

Îmi spuneam, în sine, că oricum statul vrea să ne pensioneze la 70 de ani, deci avem toată viaţa înainte. Ca student integralist convins, nici nu concepeam să mă angajez cu normă întreagă şi să pun facultatea în plan secundar. Gândul unor absenţe sau faptul că aş putea să viziune în viața de student vreo informaţie preţioasă spusă de profesori erau mai puternice decât perspectiva unui salariu care, într-un caz fericit, ar fi fost de 1.

Nici partea cu internshipul nu era satisfăcătoare. De ce aş fi muncit gratis? Dacă aveam norocul să fac ceva, nu doar de xeroxat două, trei hârtii ca să îmi justific prezenţa acolo. Şi atunci de ce goana după un loc de muncă? Multe din posturile ocupate de colegii respectivi nu erau unele din care se puteau obţine cunoştinţe deosebite sau mai bune ca în facultate. Să fie oare studenţii dornici de muncă? Puţin probabil. Cu toate că ştiam răspunsul nu eram pe deplin conştient de sensul lui.

Abia la master am realizat cu adevărat motivul.

Vedere relaxată toţii căutau cuvântul de aur în faţa angajatorului acesta fiind experienţa. Experienţa cât mai multă reflectată printr-un CV stufos realizată, de preferinţă, la companii cu nume sonore.

Ce este prima viziune Graalul dorit pentru a fi convins că orice angajator te va primi cu braţele deschise şi fără prea multe întrebări. Astfel ajungem la tema problemei din articolul de faţă. Este absolut normal din punctul de vedere al angajatorului să caute persoane viziune în viața de student experienţă.

Dar niciunul dintre aceştia nu se întreabă: cum poate un student serios, integralist, care are cursuri uneori de la până la să aibă experienţă? Nu s-a inventat încă o maşinărie care să ne transporte în două locuri deodată. Programele de masterat sunt concepute astfel încât să permită masteranzilor  accesul atat la cursuri, cât şi la un loc de muncă. Cursurile încep de la ora deci la prima vedere este timp pentru a fi angajat.

Şi totuşi masteranzii angajaţi sub diverse forme perioadă determinată, contracte de muncă  provizorii etc. Sub presiunea oarecum absurdă a angajatorilor de a cere unui proaspăt absolvent experienţă care se poate aduna doar în ani de practică, studenţii sunt obligaţi să se conformeze la cerinţele pieţei muncii şi să se angajeze cu normă întreagă din timpul facultăţii.

Dar astfel viziune în viața de student contact cu facultatea ajunge să fie doar la examenele din sesiune. Sunt de blamat studenţii? Sunt angajatorii îngăduitori cu faptul că un student are cursuri la care nu poate ajunge pentru că nu s-a terminat programul de lucru?

Este de acord vreun angajator ca un salariat de-al său să plece mai devreme în fiecare zi că are facultate? Cum poate un student care termină programul la să mai ajungă la timp la cursuri în Bucureştiul cu trafic supraaglomerat? Şi dacă ajunge, cât de concentrat mai este la profesor după o zi de servicu? În companiile de tip corporate există o tendinţă din partea angajaţilor mai vechi de a le spune absolvenţiilor proaspăt angajaţi ca facultatea oricum nu contează şi că timpul pierdut cu ea este inutil.

Aceştia consideră că la serviciu nu se aplică nimic învăţat în timpul facultăţii şi că prin training specializat angajatorul te pregăteşte cu adevărat. De master nici să nu audă.

LinkedIn0 de Nicoleta Necșulescu Cu toții știm că viața de student e pasul primordial pe care îl faci spre independență. Și tocmai când te bucurai de susținere financiară totală sau oarecum parțială din partea părinților, iată că vine acea zi în care trebuie să urmezi o facultate, iar lucrurile se schimbă atât de tare încât nu le mai poți face față.

Uită oare că fără master nu pot obţine o funcţie de conducere? Din păcate, facultatea s-a bagatelizat pentru aceştia. Contează doar să ai o diplomă, de preferinţă de la o facultate recunoscută. Dar cum nu au fost realizate studii ştiinţifice care să ateste aceste afirmaţii, nu voi dezvolta problema. Cert este că există un adevăr în aceste informaţii. Se ştie că între nivelul de pregătire oferit de învăţământul superior românesc şi piaţa muncii este un gap considerabil.

Cele două nu sunt corelate în totalitate. Nivelul de pregătire practică oferit în timpul facultăţiilor este redus raportat la cerinţele angajatorilor. De aceea profesorii acceptă tacit gradul mare de absenteism. Cum concurenţa este prezentă în orice sistem, şi în cazul de faţă se dezvoltă o concurenţă neloială, dacă o pot numi aşa.

Viața de student – satisfacții sau mâhniri? – Gennet

Dacă facultatea este - surpriză — facultativă, foarte mulţi studenţi consideră masterul mai mult decât facultativ. Sub pretextul, de cele mai multe ori justificat, că lucrează cei mai mulţi masteranzi vin foarte rar sau doar la examene. Cum nu există sancţiuni specifice privind obligaţia de a veni la cursuri aceştia renunţă efectiv să mai fie prezenţi la facultate.

Şi aceşti studenţi şi integraliştii care vin la toate cursurile obţin la final aceeaşi diploma care atestă calitatea de masterand. Apare astfel un dezechilibru pe piaţa muncii. Aparent minor acesta este foarte important. Câţi angajatori sunt interesaţi că studentul a fost prezent la toate cursurile?

Despre viața de student și cât de căcat e ea

Care absolvent este mai valoros pentru angajator? Ambii au aceeaşi diploma. Dar unul are şi doi ani de experienţă. Cine îl protejează pe studentul integralist?

Unde este echitatea în această balanţă? De ce nu ridică nimeni aceste întrebări? S-a ajuns chiar ca un tânăr care a vândut bilete la cinema în timpul facultăţii să fie considerat mai bun pentru unii angajatori, decât un altul care a participat la sesiuni ştiinţifice, doar pentru că are experienţă.

Dar intrăm iar în zona faptelor adevărate dar greu de demonstrat. Situaţia din prezent nu viziune în viața de student continua la nesfârşit. Nu se poate ca din 40 de oameni câţi sunt înscrişi la un program de masterat, mai puţin de jumătate să fie prezenţi în mod constant.

Până unde poate continua această situaţie? Ce vor face profesorii când se vor trezi singuri în sala de curs? Adevărul, supărător pentru unii, este ca doar o mică parte din masteranzi susţin un întreg sistem de învăţământ superior.

Pe de-o parte, profesorii care pot să îşi desfăşoare cursul prin prezenţa acestora şi pe de altă parte sunt susţinuţi şi colegii angajaţi. Dacă nimeni nu ar mai veni la cursuri sigur cineva se va sesiza şi probabil s-ar impune prezenţa obligatorie.

Viața de student – satisfacții sau mâhniri?

De ce persoanele cu putere de decizie nu ia în calcul şi această ipoteza? Dacă sunt din ce în ce mai puţini oameni prezenţi la cursuri şi seminarii, nu se mai poate realiza concurenţa aceea naturală dintre studenţi.

Nu mai există repere. Nu mai există modele. De cele mai multe ori, la programele de master participanţii se cunosc pentru prima dată la examene. Cât de productivi sunt aceşti masteranzi? Cât de corect este acest fapt?

Mai contează programele de masterat puse la dispoziţie de sistemul de învăţământ românesc? Nu trebuie generalizată problema, dar există numeroase cazuri în care tinerii, viitori absolvenţi, se întreabă aceste lucruri.

La cine putem apela? Cine ne poate ajuta? Studenţii chestionaţi au considerat că ambiţia este cel mai important atribut pentru a avea succes în carieră urmată de inteligenţă, familie şi relaţii.

Paradoxal, studiul arată că studenţii sunt foarte mulţumiţi de cunoştinţele teoretice dobândite dar sunt total nemulţumiţi de taxele de studii destul de ridicate comparativ cu cele din străinătate precum şi de şansele posibile  la un loc de muncă după absolvirea facultăţii.

Nu cumva domnul ministru nu a văzut decât jumătatea plină a paharului? Nu am auzit de programe care să rezolve efectiv această nemulţumire. Nu ar trebui ridicate semne de întrebare? Cum se poate ca studenţii să fie mulţumiţi de ceva inutil? Sistemul de învăţământ românesc a fost măcinat de reformele realizate fără rezultate în anii de după revoluţie.