Desenele animate strică vederea, Afla daca ochelarii 3D afecteaza vederea copiilor
Am adunat studii, cifre, explicaţii, mărturii de la educatoare cu experiență despre cît de diferit este comportamentul unui copil care petrece mult timp la tv față de cel al unui copil care îşi petrece acel timp jucîndu-se. Am scris şi am şters de zeci de ori.
Pur şi simplu nu am auto-masaj la vedere formula potrivită pentru a convinge cît mai mulți părinți să nu-şi mai lase copiii mici la TV sau calculator, laptop, tabletă, smartphone.
De data asta nu e doar o poveste despre familia noastră şi despre felul în care ne creştem noi copiii, din care fiecare își trage ceva bun pentru el, dacă are ce, dacă nu, desenele animate strică vederea amuză și gata. În ceea ce priveşte televizorul, ca şi în ceea ce priveşte violența, vreau, încerc, mă lupt să schimb convingerile şi obiceiurile celor care mă citesc.
Schimbarea relației cu televizorul e o misiune aproape imposibilă, pentru că fiind vorba despre un lucru atît de important creşterea copiluluiaproape nimeni nu e dispus să recunoască față de sine nu mai zic față de alții că a greşit.
Cînd aud de copii de o lună care adorm şi dorm numai la televizor, de bebeluşi de trei luni care sînt lăsați cu orele la Baby TV, de copii de 9 luni care la TV mănîncă şi stau pe oală, de copii de 1 an care deja nu mai acceptă să fie închis televizorul mă ia cu rău de la ficat.
Nehoiu.Org
E greşit, nu există nici o îndoială că privitul la TV la vârste atât de mici le face rău, le încetineşte dezvoltarea, le alterează percepția asupra vieții, le distruge imaginația şi cheful de interacțiune. Televizorul e viu, colorat, dinamic şi seducător, mult mai colorat şi mai dinamic ca viața reală. Normal că nu va mai avea chef de puzzle şi cărți, după ce a stat hipnotizat ore la rînd în fața televizorului. Păi ce spectacol de culoare şi mişcare oferă o carte? Copiii noştri merită timpul nostru, atenția, cheful, răbdarea noastră, merită să cunoască lumea în ritmul lor nu la foc automat, cum le-o servește televizorulsă atingă, să vadă, să miroasă, să întrebe din ochi şi să li se răspundă, iar televizorul nu face decît să-i amuțească, să-i transforme în nişte mici spălați pe creier dependenți de desene şi disperați să primească toate jucăriile pe care le văd în reclame.
Copiii noștri merită mai mult!
- Mască pentru îmbunătățirea vederii
- Oftalmolog român: ”Calculatorul și telefonul nu strică vederea dar” - Doctorul Zilei
- Sanatatea copilului Desenele animate – cat, cum si de ce?
- Abandonarea copilului la TV, neglijența zilelor noastre — Printesa Urbana
Sigur, urma să fiu făcută arogantă, extremistă, frustrată, mincinoasă şi snoabă, eventual înjurată şi amenințată, cum se întîmplă de fiecare dată cînd îndrăznesc să zdruncin un obicei atît de comun.
La fel se întîmplă și cînd încerc să conving oamenii să nu-și mai educe copiii cu palma la fund, să nu-i mai înjure, să nu le mai ofere Cola și napolitane, să nu mai fumeze la locurile de joacă și să nu-și mai lase copiii să facă caca în parc la copac.
M-am obişnuit. O mie mă înjură, zece mii citesc și atît, unul înțelege ce-am vrut să spun și schimbă ceva. Eu sînt mulțumită, per total ies pe plus desenele animate strică vederea fiecare dată. Doar că textul ãsta nu mi-a ieşit. L-am lăsat aşa o vreme, abandonat. Apoi am primit mărturia unei cititoare care şi-a văzut copilul transformat de TV, a întrebat un medic, a citit, a decis. O las pe ea să vă povestească, textul ei are poate puterea pe care eu n-am reuşit s-o găsesc.
Urmează textul ei. Neglijența e o altă față a abuzului asupra copilului, e răul făcut nefăcând ceea ce trebuie link definiție wikipedia. Timpul acordat copilului e una dintre nevoile primare, e la fel de important ca mâncarea, e hrana sufletului.
Nimic nu poate suplini timpul cu părinții, nici jucăriile, nici tableta, nici televizorul. Copiii au nevoie de interacțiune umană, de conversație, de joc, de comportamente model. Eu cred că abandonarea copilului în fața televizorului este forma de neglijență a zilelor noastre.
Fetița mea este prea mică să poată citi singură, cărțile cu imagini n-au niciun farmec dacă nu sunt lângă ea să ne uităm împreună. Când e singură, jucăriile încremenesc și nu mai stârnesc nicio poveste. Și atunci când alte lucruri mă țin departe de ea, singura soluție e televizorul. Mulți părinți prea ocupați sau obosiți apelează la televizor pentru a găsi o ocupație copiilor.
Dar e cea mai proastă alegere posibilă. Şi spun asta eu, care-am făcut această proastă alegere pentru copilul meu. Chiar în timp ce scriu aceste rânduri, copilul meu stă în fața televizorului, uitându-se la desene animate.
- Statul prea aproape de televizor nu-ti va strica vederea - genesys4s.ro
- Afla daca ochelarii 3D afecteaza vederea copiilor Autor: Depici.
- Cat de periculos este televizorul pentru copil
- De cand exista posturi de televiziune doar cu desene animate, adica micutii nostri se pot uita la televizor oricand si oricat, au aparut o multime de intrebari: "Cat timp lasam copilul in fata ecranului?
Și nu doar de câteva minute, de mai bine de o oră, de fapt, chiar de când s-a trezit. În timpul nopții a tușit mult, n-am dormit mai deloc.
Formular de căutare
La 7 când s-a trezit eram ruptă de oboseală. Nici gând de mers la grădiniță, era prea răcită. Dacă eram ca alte mame ale colegilor ei aș fi dus-o, ce dacă mai îmbolnăvește și alti zece copii, că doar de la un alt copil a luat virus. Astăzi stă acasă cu ceiuc și smoothy de porocale și cu toată grija mea. Primul lucru: i-am deschis televizorul și m-am cuibărit în pat, mi-am întins membrele, mă simțeam ca o mașinărie ruginită care mai are puțin si se dezintegrează.
Din cauza poziției incomode pe marginea patului ei pentru că după împinsături repetate acolo ajung când dorm cu eami-am deranjat din nou nervul sciatic, încă o zi de durere.

Dar a trebuit să stau lăngă ea peste noapte, să simt dacă nu face febră, să o ajut cînd tușește să nu se înece, să-i suflu nasul, să o masez pe spate după crizele de tuse.
Am vegetat într-o stare confuză de somn picotit și desenele animate strică vederea vreo oră. Nici gând de somn sau de adevărată odihnă. Auzeam din pat vocile personajelor de desene animate, groaznice. I-am strigat de câteva ori să schimbe canalul, dar fără succes.

M-am ridicat într-un sfârșit din pat. Am vrut să închid televizorul. Proteste vehemente!

N-aveam desenele animate strică vederea să mai fac față și plânsetelor, așa că ne-am înțeles să schimbe pe ceva mai educativ: Clubul lui Mickey Mouse, cât timp trec pe la baie și apoi pregătesc micul dejun. A băut un pahar mare de smoothy, cu ochii in televizor! Important e să fie hidratată. Ce urmează, mă-ntreb. Ziua abia a început.
Patul e încă cald, ce plăcut ar fi să pot dormi. Conștiința nu mă lasă.
Abandonarea copilului la TV, neglijența zilelor noastre
Destul stă la televizor fetița cât am treabă prin bucătărie sau prin casă sau cât stau un minut care se transformă în zeci de minute pe FB. Revin în living cu hotărârea de a închide afurisitul de televizor. Deja începuse Prințesa Sofia.
Mami, te rog, numai un pic mai lasă, te rooooog! Câteva lacrimi și cedez din nou, dar numai până e gata episodul! Acesta e doar un episod din lupta noastra zilnică cu dependența de televizor.
Afla daca ochelarii 3D afecteaza vederea copiilor | genesys4s.ro
Am scris aceste rânduri ca o confesiune, o mea culpa, o conștientizare a situației și în același timp o promisiune ca voi continua drumul început de a schimba ceva. Copilul meu a crescut cu televizor încă de mic. Întâi ca metodă de liniștire a bebelui cu colici, apoi ca divertisment pe timpul mesei, și chiar ca baby sitter pentru perioadele cât atâtea alte ocupații casnice mi se păreau că nu mai suferă amânare.
La creșă și la grădiniță televizorul era mai mereu deschis ca zgomot de fond, zi de zi existând ore în care toți copiii stăteau cuminți pe scaune cu ochii la desene, unele de o violentă extremă, cum e Tom și Jerry. Acum fetița mea a prins gustul desenelor animate și ar fi în stare să stea la televizor de când se trezește și până adoarme.
Iresponsabilitatea și comoditatea mea și-au arătat roadele.
- Instruire online pentru viziune
- Trăiește cu o vedere slabă
Fetița mea devenise de nedezlipit de televizor, ajunsese să nu mai conteze conținutul desenelor, urmărea episod după episod, orice se difuza. De când deschidea ochii cerea desene animate. Își pierduse treptat interesul față de jucării, doar televizorul mai era captivant.
Intalnim aceasta practica mai ales in zonele rurale unde nu exista apa curenta. Trebuie spus insa ca a lucra cu amatori inseamna un risc imens de a plati pentru servicii ce nu isi merita banii pana la urma. Forajul profesional este cel care va asigura in schimb apa curata, potabila si un foraj ce va fi exploatat pe termen lung fara probleme. Desigur ca pare tentanta ideea de a opta pentru servicii de foraje fantani la preturi modice.
Își aducea olița din baie și făcea la oliță în fața televizorului, uneori uitând să se mai ridice. Ce este mai grav e faptul că devenea foarte agitată când eram la plimbare, se smulgea din mâna mea, alerga fără oprire. Seara se întâmpla adeseori să aibă crize de plâns în hohote și o linișteam cu siropuri de plante. Până în momentul în care am înțeles că nu e normal și am căutat cauza agitației și a lipsei de interes către alte activități.
Am discutat și cu o doctoriță neuropsihiatru. Conștientizarea problemei a venit cu un val de remușcări și reproșuri.
Realitatea:
Din păcate nu mai pot da timpul înapoi, însă putem scoate treptat televizorul din viața noastră. Implicarea noastră ca părinți e vitală prin exemplu personal și prin oferirea de activități alternative copilului. E important ca și adulții să-și limiteze timpul la calculator și la televizor pentru a oferi susținere copilului.
Din păcate, în România principală formă de petrecere a timpului liber este în fața televizorului. Și iată încă nişte motive pentru care spun nu televizorului: — Academia Americană de Pediatrie AAP interzice expunerea la televizor a copiilor desenele animate strică vederea mici de doi ani, deoarece imaginile luminoase care se succed rapid, însoțite de sunete uneori stridente obosesc creierul prin suprasolicitare.
Creierul e capabil să înregistreze la nivel subconștient o multitudine de informații și stimuli pe care ochiul nu-i detectează conștient. De aceea, mulți copii devin mai agitați și mai agresivi ca urmare a expunerii pentru mult timp la televizor, chiar dacă desenele nu conțin nimic violent. Pe termen lung acești copii înregistrează dificultăți de desenele animate strică vederea, lipsa interesului pentru activități reale cu sarcini ce presupun efort ex.
Ceea ce e mai curios e faptul că aceste unde alfa apar instantaneu indiferent de conținutul programului vizionat și induc în creier un teren propice sugestionării din exterior. Permanența undelor alfa e în detrimentul undelor beta care sunt asociate cu învățarea sau sarcinile active — Creierul copiilor se dezvoltă în contact direct cu realitatea înconjurătoare, în contact cu diverșii stimuli care solicita răspunsuri conștiente și intenționale din partea subiecților.
Fiecare oră petrecută în față televizorului e o oră furată din potențialul copilului de a explora activ lumea, de a învăța sau experimenta ceva împreună cu adultul.
Mai multe informații găsiți pe internet la o simplă căutare despre efectele televizorului asupra copiilor. Eu am folosit următoarea sursă: AppliedNeurotec.

În ciuda acestor date desenele animate strică vederea, numeroși părinți își lasă copiii timp îndelungat în fața televizorului. Suntem păcăliți de așa-zisa calitate educativă desenele animate strică vederea unora din desenele animate existențe și ne gândim că nu poate fi nimic rău într-o oră la televizor. Există argumente pro și contra. Imaginile de basm atât de frumoase cu care ne-a obișnuit Disney, multitudinea de informații care sunt oferite copiilor de programe asemeni Clubului lui Mickey Mouse sunt oricând argumente pro.
Dar ele se aplică abia celor mai mari de 3 ani, care înțeleg conținutul vizionat pentru bebeluși sunt doar o mulțime de imagini care agresează și stresează creierul. Copiii învață mai motivat și eficient din joacă decât de pe ecran.
Fetița mea a văzut la televizor de nenumărate ori cum se număra, dar până nu ne-am jucat împreună cu degetele și biluțe nu a conștientizat ideea de număr. O variantă de compromis ar fi ca părinți să se uite cu copilul la desene și să interactioneaze discutând desenele animate strică vederea acțiune și personajele vizionate, întrerupând astfel monotonia și ajutând creierul celui mic să iasă din undele alfa.
Nici chiar conținutul desenelor așa-zis educative nu e lipsit de gafe, de comportamente greșite sau stereotipuri periculoase. Controlul timpului și al conținutului de privit la televizor e esențial. Pentru copiii de peste 5 ani aceeași AAP consideră acceptabilă o oră pe zi la televizor.
Ceea ce regret e faptul că am aflat aceste informații târziu, când începusem să îmi pun întrebări legate de cauza pentru care copilul meu e atât de agitat, nervos, labil emoțional și dezinteresat de jucării.
Lucrăm zilnic la îndepărtarea dependenței de televizor, cu succese mici și zile de regres, dar conștiente că suntem pe drumul cel bun.
Cat de periculos este televizorul pentru copil
Ne-am înconjurat de cărți, de jocuri, ne propunem să ieșim mai mult în aer liber, să comunicăm. Sper să vă fie de folos povestea noastră.
Nu mai lăsați copiii mici la televizor și tablete, nu le faceți bine. Raluca Sursa foto: copil la TV via Shutterstock.